Folosirea ambulanțelor pentru transportul de urgență a fost înregistrată pentru prima dată în 1487 de forțele spaniole în timpul asediului Málaga de către monarhii catolici împotriva Emiratului Granada. Ambulanțe civile au fost puse în funcțiune în anii 1830. Mai jos vei vedea progresului tehnologiei, de-a lungul secolelor la XIX-lea și la XX-lea, până în prezent (unde avem ambulanțe moderne, auto-alimentate, de mare eficiență).
Sponsored links
Așa arătau în trecut 12 dintre cele mai vechi forme de transport care salvau vieți.
1914 Ambulanța Spitalului Bellevue
Ambulanță, anii 1920
Sponsored links
Ambulanță a Spitalului Galt, 1912
Mașină de ambulanță, 1935. Spitalul Pennsylvania
Ambulanță cu bicicleta
Sponsored links
Ambulanța la Spitalului Burlamatta
Departmentul Pompieri/Ambulanță din New York
Sponsored links
ambulanta din primul razboi mondial
Așa arăta una dintre primele ambulanțe
O altă ambulanță din istorie
Ambulanță trasă de cai cu însoțitori – Iarna, 1898
Ambulanță model T din Melbourne 1916
Sponsored links
Care ți s-a părut cea mai amuzantă?