Top 10 lucruri de știut despre Experimentul Philadelphia – o navă americană a fost teleportată la o distanță de 600 km

5477

Sute de lucrări apărute în întreagă lume au abordat unul dintre cele mai controversate experimente efectuate de către armată americană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Se spune că o navă a armatei americane a fost teleportată în 1943 pe o distanţă de 600 de kilometri ca urmare a unui experiment ultrasecret numit Proiectul Rainbow (Curcubeul), cunoscut publicului sub numele de Experimentul Philadelphia.

Din punct de vedere istoric lucrările la acest proiect au demarat la începutul anului 1930. Sub coordonarea fizicianul Nikola Tesla, un grup de cercetători s-a ocupat de mişcarea în continuumul timp-spaţiu. La aceeaşi Universitatea se cerceta şi posibilitatea realizării invizibilităţii obiectelor utilizând efectele câmpurilor electrice şi magnetice.

Proiectul a fost mutat ulterior în 1939 la Institutul de Studii Aprofundate din Princeton, care se află în apropiere de Philadelphia. La bază acestui experiment au stat lucrările savanţilor Albert Einstein şi Nicola Tesla, ce tratau complexul „continuu spaţiu-timp”.

Pornindu-se de la realizarea invizibilităţii şi teleportarea unor obiecte şi animale mici s-a ajuns în final la experimentul în care a fost folosit distrugătorul de escortă USS Eldridge.

Pe 28 octombrie 1943, USS Eldridge, având la bord electromagneţi uriaşi, fost învăluită într-o ceată verzuie şi apoi s-a făcut nevăzută. După 10 minute, celelalte crucişătoare din convoi au observat că USS Eldridge nu dispăruse numai de pe radare şi din câmpul vizual, ci dispăruse fizic, cu totul, din locul în care staţionase.

Imediat după dispariţia navei, autorităţile din portul Norfolk, situat la 600 km, au anunţat speriaţi că vasul USS Eldridge se află la intrarea în portul lor. După care au revenit afirmând ca vasul a dispărut.

Patru ore mai târziu s-a întors la locul original. Pe punte era o ceaţă verzuie. Unii dintre marinari luaseră foc. Unii păreau nebuni. Unii făcuseră infarct. Alţii erau integraţi în structură navei, îngropaţi în puntea sau în pereţii navei. Au existat şi marinari care au dispărut şi nu au mai fost văzuţi niciodată.

Rezultatele acestui experiment sunt foarte controversate, că şi experimentul în sine, ce este negat în totalitate de către Pentagon.

Întreg experimentul a fost dezvăluit de Morris K. Jessup care a primit o scrisoare din partea unui oarecare Carlos Allende care a descris experimentul pe care îl văzuse.

loading...