Spionii CIA, despre megaproiectul secret al uraniului din România: „Minele sunt păzite de soldaţi sovietici cu mitraliere. Uraniul este sigilat şi dus în URSS”

92

Spionii Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA au oferit rapoarte detaliate despre proiectul secret româno-sovietic al exploatărilor de uraniu de la începutul anilor 1950. Minele erau păzite de soldaţi sovietici înarmaţi cu „balalaici” (pistoale mitralieră), informau documentele CIA.

Un document secret, păstrat de Agenţia Centrală de Informaţii, arăta cum au fost înfiinţate primele exploatări de uraniu din România. Un parteneriat româno-sovietic, extrem de păgubos pentru România, a dat startul goanei după uraniu.

„Un mare proiect de exploatare a uraniului în Munţii Apuseni este condus de ingineri şi tehnicieni sovietici, asistaţi de muncitori români. Minele sunt păzite îndeaproape de soldaţi sovietici înarmaţi cu „balalaici” (termenul român pentru pistoalele mitralieră sovietice PPsh M41). Muncitorii locuiesc în apropierea satelor, în aşezări coordonate de trupe sovietice şi sunt ţinuţi izolaţi de zonele din împrejurimi. Acest proiect este angajat doar în minerit şi extracţia uraniului, nefiind alte facilităţi locale de procesare şi rafinare. Minereul este încărcat în camioane şi sigilat şi trimis, sub paza armată a sovieticilor, în URSS”, se arată într-un document al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), din 27 decembrie 1954.

La începutul anilor 1950,  a fost înfiinţată Societatea româno-sovietică „Sovrom Kvartit“ sau „Sovromura” cu scopul de sprijinire a programului nuclear militar sovietic. Prospecţiile de uraniu în Apuseni au avut loc din primii ani după instalarea regimului comunist în România, comandat de sovietici.

„În anul 1951, echipe sovietice, autorizate de autorităţile române, au intrat în toate galeriile accesibile din zonă (multe erau însă surpate), cu aparatură specială pentru detectarea uraniului. Nici o persoană din afara echipei nu a fost admisă să intre în mină cu echipa sovietică. Nu cunoaştem rezultatul prospecţiunii acesteia, şi ne îndoim că autorităţile române le-ar fi aflat vreodată!“, relata inginerul Petru Olosu, despre modul în care au avut loc aceste prospecţii, la mina Stănija, din Munţii Apuseni.

Cine muncea în minele de uraniu

Cel mai important zăcământ de uraniu a fost găsit la Băiţa (Bihor) unde în trecut se exploatase aur şi argint, iar în anii 1950 funcţiona o mină de molibden şi bismut, care în acei ani livra producţia Uniunii Sovietice.

„Uraniul este extras de la Băiţa, la aproximativ 20 de mile în sud-estul oraşului Beiuş, raionul Beiuş, regiunea Oradea din România. Uraniul este transportat în camioane în gara Ştei, la aproximativ 12 mile sudest de Beiuş de unde este transportat cu trenul spre o destinaţie necunoscută”, informa un alt raport al CIA, din 24 iunie 1955.

„Angajaţii din mina de uranium sunt atât muncitori „liberi”, cât şi recrutaţi în trupele D.R.M. (Direcţia Rezervelor de Muncă). Muncitorii liberi sunt printre cei mai bine plătiţi din România, iar cei din trupele D.R.M. sunt luaţi în armată dintre cei cu o „origine socială nesănătoasă”, care sunt consideraţi nedemni de încredere şi nu pot servi în unităţile regulare de armată”, mai arăta raportul CIA.

Mii de oameni au lucrat în carierele miniere şi mai apoi în galeriile din munţi care se întindeau pe zeci de kilometri, ajungând pe teritoriul a trei judeţe: Bihor, Alba şi Arad. „S-a exploatat în carieră deschisă, într-un ritm ametiţor, probabil pe vremea aceea apprând şi expresia: oricând din munţi el face-o vale. Într-adevăr, începând de la trei kilometri de Băiţa Plai, e vizibilă ilustrarea materială a acestei expresii. S-a lucrat cu soldaţi şi deţinuţi politici şi cu ţăranii din Apuseni, uluiţi de salariile (pentru ei imense) oferite”, informează un raport recent al Federaţiei Naţionale Mine Energie.

Un alt raport al CIA, din 15 noiembrie 1955, arata cine erau trupele D.R.M.

„Uniformele lor erau ca ale altor ramuri din serviciul militar, cu excepţia faptului că aveau culoarea gri-verzui deschis şi în locul bocancilor înalţi, membrii D.R.M. purtau bocanci de piele aspră, până la glezne, cu ciorapi albi. Instruirea lor era limitată şi ei munceau în construcţii la unităţile militare, lucrau la Canalul Dunăre – Marea Neagră, în minele de uraniu de la Băiţa etc. Îşi putau completa stagiul militar în trei ani la D.R.M. Oviţerii organizaţiei erau membrii de partid sau specialişti, foarte puţini având intstruire de ofiţeri. În general, membrii trupelor proveneau din foste familii înstărite, de moşieri, foşti avocaţi sau oameni de afaceri etc., numiţi cghiaburi, care nu puteau fi primişi în armată şi erau trimiţi în detaşamentele de muncă pentru a-şi completa stagiul militar. Veniturile ofiţerilor D.R.M. erau foarte bune, iar soldaţii erau plătiţi ca muncitori. Ofiţerii puteau demisiona când voiau. Şeful D.R.M. era un colonel, chiabur cu multe legături, care în ciuda faptului că era cunoscut ca anti-comunist, şi-a putut păstra poziţia”, se arată în informarea CIA, desecretizată.

Uraniul trimis în URSS

Timp de aproape un deceniu, din minele Bihorului, dar şi din alte zone s-au extras milioane de tone de minereu uranifer. Minereul de la Băiţa era măcinat la Ştei, oraşul care primise numele Dr. Petru Groza, apoi lua calea URSS-ului.
„Toate companiile Sovrom au fost dizolvate, cu excepţa „Sovrom Quartit“, care a fost înfiinţată printr-un decret secret în 1949, pentru exploatarea pehblendei (n.r. mineral radioactiv întrebuinţat ca minereu pentru extragerea uraniului) la Caraşova (15 kilometri de Reşiţa), Băiţa şi regiunea Bihor. La minele de uraniu din caraşova sunt angajaţi 15.000 de oameni, toţi deţinuţi politici. Organizarea şi managementul exploatării sunt compuse din personal civil sovietic, în timp ce munca şi paza sunt realizate de români”, se arăta într-o altă notă secretă, păstrată de CIA, din 10 octombrie 1956.

Din 1957, au continuat prospecţiile în Ciudanoviţa, Liscava, Băiţa, Gîrda şi Făgăraş. Prospecţiile aveau loc în sezonul uscat, timp de aproape opt luni pe an şi cei care le efectuau erau întodeauna păziţi de militari: de trupe sovietice în 1956 şi de trupe de Securitate în 1957, arăta un alt document desecretizat de CIA, care data din 21 septembrie 1962.

Românii au continuat exploatările

Din 1961, România nu a mai trimis uraniu vecinului de la răsărit, însă exploatările au continuat. Între anii 1963 şi 1968 s-au identificat zăcămintele din Carpaţii Orientali, de la Crucea, Brotuşana şi Grinţieş. La începutul anilor 1970 s-a înfiinţat Întreprinderea Metalelor Rare Bucureşti, Întreprinderea minieră Banatul – Oraviţa şi Întreprinderea Minieră Bohor Dr. Petru Groza (oraşul Ştei). În anul 1978 s-a pus în funcţiune Uzina de concentrare hidrometalurgică a uraniului de la Feldioara.

În anul 1983 a fost pus în funcţiune zăcământul Crucea, din Carpaţii Occidentali. În Banat, cea mai cunoscută dintre minele de uraniu a fost înfiinţată în Ciudanoviţa, din Caraş Severin. A funcţionat până la mijlocul anilor 1990, dar a avut o amploare redusă faţă de minele din Apuseni. Cea mai importantă mină de uraniu rămasă în Bihor a purtat numele Avram Iancu, iar în anii regimului comunist aici lucrau 4.000 de oameni. Mina şi-a încetat activitatea în 1998, iar până în 2009 toate exploatările din Bihor s-au închis.

loading...