Elisabeta Bathory sau femeia-Dracula. Contesa care a torturat peste 600 de virgine crezând că a găsit secretul tinereţii veşnice

99

here Născută într-una dintre cele mai influente şi bogate familii ale Ungariei, Elisabeta Bathory a rămas în istorie drept cea mai sângeroasă contesă. Despre ea se spune că era obsedată de tinereţe şi de aceea a ucis peste 600 de virgine ca să se îmbăieze în sângele lor. În castelul său avea un instrument de tortură numit „Fecioara de fier“ cu care se zice că le-ar fi torturat de vii pe fetele de ţărani şi nobili.

http://evfta.com/?p=how-to-buy-Microsoft-Office-Publisher-2003&ddd=7e Image result for elizabeth bathoryUn personaj istoric la fel de cunoscut ca şi Dracula este contesa Elisabeta Báthory/Erszebet Báthory (1560-1614). Despre ea s-au scris şi s-au spus multe. Nu se ştie, însă, cât adevăr sau câtă legendă zac în povestirile despre faptele ei care i-au adus apelativul de „contesa sângeroasă“, iar regizorii de film au văzut în ea versiunea feminină a lui Dracula.

http://charltonisland.com/?q=low-cost-viagra Contesa are origini din Ardeal dinspre mama sa, Ana Báthory, fiica lui Ştefan Báthory de Şimleu şi sora lui Ştefan Báthory, rege al Poloniei şi Lituaniei din 1571, care aveau reşedinţa la Şimleu Silvaniei (judeţul Sălaj).

follow link Copil din flori şi căsnicie la 15 ani Alţi istorici susţin că problemele ei de sănătate mentală i se datorează unei întâmplări petrecute când avea 14 ani. A rămas însărcinată, a născut departe de ochii lumii, iar bebeluşul a fost dat familiei băiatului. Unii zic că această întâmplare ar fi produs un şoc psihic puternic şi ar sta la originea comportamentelor sale deviante de la vârsta maturităţii.

http://changtengyuan.com/?q=viagra-pay-by-money-order Image result for elizabeth bathory
La un an după ce a născut e căsătorită cu un militar renumit, contele Ferenc Nadasdy, cunoscut sub numele de „Cavalerul negru“. Despre care se ştia în epocă că a fost extrem de crud în războaiele cu turcii. Elisabeta avea 15 ani, iar contele 26, potrivit bathory.org.

how much is viagra Elisabeta, despre care se spune că a fost o brunetă foarte frumoasă, a născut patru copii: Anna, Ursula, Katherina şi Paul. Nu doar că era frumoasă, ci, faţă de alte nobile şi nobili din acele vremuri, Elisabeta era şi foarte educată – vorbea fluent maghiară, latină şi germană.

where to buy viagra in nyc http://gcpah.com/?p=purchase-Autodesk-CFD-2016&7ef=d9 Secretul tinereţii veşnice

http://chandaulisamachar.com/?q=best-place-to-buy-viagra Soţul ei, contele Ferenc Nadasdy, moare în luptă la vâsta de 51 de ani în jurul anului 1600, când debutează perioada de atrocităţi pentru care a rămas în istorie drept „contesa sângeroasă“. Totul a început atunci când sângele unei tinere servitoare ar fi ajuns pe pielea sa, iar contesei i s-a părut că acesta ar fi avut un efect miraculos îndepărtându-i ridurile. În castelul Cachtice din Slovacia (foto mai jos, credit foto:slovakia.com), credea atunci că a găsit secretul tinereţii veşnice.

go to link Atrocităţile nu le-a făcut singură, ci ajutată de vrăjitoarele Anna Darvulia şi Dorottya Szentes şi alţi slujitori de la castel (Dorota Sentésová, Jo Ilona, Katarína Benická, János Ujváry). Primele victime au fost fiicele de ţărani care ajungeau servitoare la castelul său, îmbiate cu slujbe bine plătite. Historia.ro scrie că în interiorul castelului s-ar fi aflat un cumplit instrument de tortură: „Fecioara de Fier” (o cuşcă de metal de forma unei femei, ce avea în interior ace şi cuie de fier care, odată închisă uşa, străpungeau corpul victimei) , iar fetele tinere şi virgine erau aşezate în interiorul lui şi zdrobite de vii, pentru ca sângele astfel scurs să fie folosit drept un „elixir al tinereţii”.

http://chennaitrekkers.org/?q=to-buy-viagra-online-in-australia Related image
Însă, şocanta modalitate nu i-a făcut ridurile să dispară. Anna Darvulia i-ar fi spus că ridurile nu dispar deoarece sângele ţărăncilor nu era nobil. Şi astfel a început să omoare şi fiice din familii de nobili. Le momea în castel sub pretextul că le va învăţa cum să se comporte în societate şi le ucidea. Ar fi omorât 50 astfel de tinere.

http://frankincense.world/?q=is-a-prescription-required-for-viagra-in-mexico watch Jurnalul crimelor

http://free3dmaxmodels.com/?q=viagra-price-canadian-pharmacy Lumea devenise suspicioasă mai ales că prea multe tinere muriseră din cauze misterioase şi necunoscute, dar şi fiindcă lângă câmpurile oamenilor şi în spatele castelului contesei au fost aruncate, la întâmplare, cadavrele unor tinere. Una dintre fete pe care Elisabeta pusese ochii a scăpat şi a anunţat legiutorii ce se întâmplă în castel.

Regele Ungariei, Matyas, i-a dat ordin vărului Elisabetei, contele György Thurzo, guvernatorul provinciei slovace unde se afla castelul, să facă cercetări. Pe 30 decembrie 1610 s-a descoperit totul. Au găsit o fată moartă în camera principală, o alta vie, dar al cărui corp a fost înţepat, iar în pivniţă s-au găsit alte câteva fete în viaţă. Lângă castel au exhumat circa 50 de cadavre de fete.

Procesul ei a avut loc în 1611, dar contesa nu a fost prezentă, iar instanţa a decis ca ea să fie închisă în camera ei de tortură, iar ferestrele să fie zidite. În jurnalul ei a mărturisit ca a ucis 612 tinere, potrivit bathory.org.

A murit la 54 de ani, pe 31 iulie 1614, iar localnicii din Cachtice s-au opus îngropării contesei acolo, iar rămăşiţele ei au fost aduse la Ecsed, locul de baştină al familiei Báthory.

loading...