Cine au fost pelasgii, poporul misterios din Antichitate care ar fi ajuns în Munţii Carpaţi. Ce legături aveau cu Zamolxis

74

Pelasgii sunt amintiţi în scrierile celor mai vechi autori ai Greciei Antice ca fiind un popor misterios, strămoşii mitici ai grecilor, care ar fi locuit iniţial într-un ţinut al bunăstării. Unii istorici români, ca Nicolae Densuşianu, îi asociază cu strămoşii preistorici ai geţilor şi cu primii oameni care ar fi stăpânit actualele ţinuturi ale ţării.

Pelasgii sunt consideraţi unul dintre cele mai vechi popoare din Europa, fiind amintiţi cu acest nume de unii autori antici pentru a-i descrie pe strămoşii mitici ai grecilor şi populaţiile indigene din regiunea Mării Egee. Unii istorici antici afirmau că pelasgii îşi aveau originea în Egipt sau ar fi venit „de pe mare”, pelagos însemnând mare în limba vechilor greci.
Image result for PelasgiPelasgii sunt amintiţi pentru prima dată în poemele lui Homer, din urmă cu circa trei milenii, ca aliaţi ai Troiei. Homer le denumeşte ţinutul „Larisa” şi îl descrie ca fiind fertil, cu locuitori care se bucurau de bunăstare. Pelasgus ar fi fost primul om din lume, clădit din pământ, potrivit unor legende din Antichitate. Autorii din vremurile de demult nu au oferit suficiente informaţii despre locul în care ar fi trăit pelasgii, însă potrivit teoriei istoricului Nicolae Densuşianu, autorul volumului „Dacia Preistorică”, pelasgii ar fi fost strămoşii dacilor. În preistorie, aceste ar fi migrat din Asia în ţinuturile Carpaţilor şi mai apoi s-au răspândit în sudul Europei şi în Orient.

„Încă în epoca lui Homer şi a lui Hesiod se păstraseră în ţinuturile greceşti diferite legende despre patria cea fericita a Pelasgilor de la nordul Traciei sau al Dunării de jos, unde se aflau oamenii cei mai juşti şi unde ei duceau o viaţă liniştită şi plină de toate mulţumirile. Diferitele triburi pelasge, care în curs de mai multe sute de ani plecând din sânurile Carpaţilor se revărsară peste ţinuturile mai puţin fertile ale Greciei şi Asiei mici, păstrară încă până târziu memoria strămoşilor lor din nordul Dunării de jos şi totodată memoria acelet ţări, care se caracteriza prin o fertilitate exuberantă şi prin diferite alte avuţii naturale, si unde moravurile şi sentimentele de justiţie ale omenilor deveniseră legendare”, scria Nicolae Densuşianu.

„Câmpiile Elizee din Dacia” Vechiul teritoriu al Daciei era locul pelasgilor, afirma autorul „Daciei Preistorice”. „Aici se aflau locurile acelea frumoase şi fericite numite Câmpul Elysiului, unde se retrageau la bătrâneţele lor eroii Iumii vechi şi unde favoriţii zeilor trăiau un veac de aur şi o viaţă eternă”, susţinea Nicolae Densuşianu.

Related imageTriburile pelasge au emigrat treptat din ţinuturile Carpaţilor şi ale Dunării de Jos spre cele ale Greciei antice şi Cappadochiei, pe langă munţii numiţi Taurus şi până în apropiere de izvoarele Eufratului, scria Densuşianu.

„Aceste colonii de păstori munteni, coborâţi de pe înălţimile Carpaţilor, mai duseră totodată cu ei şi memoria cea sfântă a divinităţii supreme venerate în patria lor”, arăta autorul Daciei Preistorice.

Pelasgii îl venerau pe Zamolxis sau Zeul moş, asociat cu Saturn, afirma istoricul. „Numele Zalmoxis atât de misterios în literatura modernă aparţine dialectului primitiv pelasg din Dacia. Era numai un simplu titlu de onoare şi de respect al supremei divinităţi, aceeaşi expresiune combinată ca şi Deul moş în limba română, numai forma sub care ni s- atransmis de autorii greceşti este alterată”, scria autorul lucării Dacia Preistorică.

Prometeu era pelasg, scria Densuşianu Eroul mitic Prometeu, cel care a furat focul pentru a-l dărui oamenilor, era pelasg, susţinea Densuşianu, iar locul patmimilor sale ar fi fost Parângul.  „După Eschyl, renumitul poet tragic al Greciei, Prometheu, geniul cel mai puternic al timpurilor pelasge, a fost încatenat în Scythia, în ţera fierului, pe teritoriul cel mai îndepărtat al lumii vechi, într-o regiune muntoasă nestrăbătută, pe nişte stânci care în poema sa poartă numele de Caucaz (Carpaţi). Din intrebuinfarea constantă, ce o face Eschyl în tragedia sa de termenul Pharang, spre a desemna stâncile şi muntele, pe care a fost crucificat Prometheu, rezultă că avem în ceasul de faţă nu un nume generic ci o numire particulară topică. În apropiere de acest munte, numit Pharang, pe care după legenda lui Eschyl se executase supliciul lui Prometheu, curgea după cum ne spune acelaşi autor, râul cel mare şi divin al lumii vechi numit Oceanos potamos sau Istrul din timpurile istorice”, scria Densuşianu. Cuvântul Pharang era de origine pelasgă, completa istoricul.

Dacia Preistorică, publicată pentru prima dată în 1913, după moartea lui Nicolae Densuşianu, a stârnit numeroase controverse şi nu a fost acceptată în mediul academic drept sursă ştiinţifică, ci mai degrabă ca o lucrare fantezistă.

SURSA:www.adevarul.ro

loading...